Asociatia Chinologica Zonala Braila
Asociatia Chinologica Braila
Despre noi

COMUNICAT DE PRESA 

08.07.2025 

In urmarirea obiectivului de asigurare a transparentei activitatii Asociatiei Chinologice Romana (AChR), afiliata la Federatia Chinologica Internationala (FCI), de prevenire a incalcarii statutelor, regulamentelor, hotararilor, deciziilor si dispozitiilor FCI si AChR, precum si de informare corecta a membrilor AChR si a opiniei publice inclusiv in ceea ce priveste regimul juridic de exercitare a ocupatiilor din Clasificarea Ocupatiilor din Romania care au legatura cu cresterea, ingrijirea si dresarea cainilor, precum Crescator de caini (cod 516406), Coafor canin (cod 516402), Instructor dresaj caini ghizi (cod 516403), Dresor caini (cod 516404) si Ingrijitor caini (cod 516405), 

In calitate de organizatie non-guvernamentala cu traditie indelungata in domeniul chinologic pe plan national si international materializata in: 

afilierea la Federatia Chinologica Internationala cu sediul in Belgia care, impreuna cu organizatiile nationale afiliate acesteia, a realizat omologarea internationala a peste 360 de rase de caini in intreaga lume; 


omologarea internationala a celor patru rase pure de caini romanesti Ciobanesc Romanesc de Bucovina, Ciobanesc Romanesc Carpatin, Ciobanesc Romanesc Mioritic si Ciobanesc Romanesc Corb; 


infiintarea si operarea de mai bine de 55 ani a registrului genealogic al cainilor de rasa pura, intitulat Cartea de Origine Romana; 


prestarea de peste 23 de ani a serviciului public de evaluare, incadrare si inregistrare a cainilor periculosi si agresivi, prevazut de dispozitiile OUG nr. 55/2002, cu modificarile si completarile ulterioare; 


formularea de puncte de vedere si propuneri de modificare a legislatiei in domeniul cainilor fara stapan si in domeniul detinerii cainilor periculosi si agresivi; 


efectuarea de constatari chinologice si emiterea de puncte de vedere in conditiile Codului de procedura penala si ale Codului de procedura civila la solicitarea instantelor penale si civile si a unitatilor de parchet si de politie, 


colaborarea cu autoritatile si institutiile publice cu atributii in domeniul chinologic si cu organizatiile non-guvernamentale cu scopuri si obiective in acest domeniu, 


Asociatia Chinologica Romana isi face cunoscute pozitia oficiala si recomandarile privind recent introdusa ocupatie de Crescator de caini (cod 516406) in Clasificarea Ocupatiilor din Romania, cu referiri, acolo unde este cazul si la celelalate ocupatii din Clasificarea Ocupatiilor din Romania care au legatura cu ingrijirea si dresarea cainilor,


precum Coafor canin (cod 516402), Instructor dresaj caini ghizi (cod 516403), Dresor caini (cod 516404) si Ingrijitor caini (cod 516405). 

In primul rand, Asociatia Chinologica Romana saluta si apreciza efortul de actualizare a Clasificarii Ocupatiilor din Romania prin introducerea ocupatiei de Crescator de caini (cod 516406), adoptata de catre Directia Generala Politici si Programe pentru Munca, Ocupare si Formare Profesionala din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale (MMFTSS) la initiativa Asociatiei Nationale a Instructorilor Canini Profesionisti (ANICP) si felicita pe aceasta cale toate persoanele implicate din cadrul mai sus-mentionatului minister si organizatie non-guvernamentala. 

Consideram ca prin aceasta actualizare se recunoaste in mod oficial importanta activitatii de crestere responsabila a cainilor in contextul international si national actual. 

Apoi, va informam ca la aceasta data toate animalele din Romania, deci si cainii, sunt considerate bunuri mobile agricole, asa cum dispun in mod expres prevederile art. 1836 lit. B Cod civil, ceea ce inseamna ca acestora li se aplica dispozitiile legale generale referitoare la bunurile mobile, deci inclusiv: 

modurile de dobandire si de stingere a dreptului de proprietate, prevazute de art 562 Cod civil si art. 567 Cod civil; 


prezumtia de proprietate asupra bunurilor mobile data de posesia (detinerea) acestora, prevazuta de art. 919 Cod civil si art. 935 Cod civil, 


notiunile de bun pierdut, bun furat, bun gasit si bun abandonat, precum si drepturile asupra bunurilor pierdute, furate si abandonate, prevazute de art. 937 Cod civil, art. 942-943 Cod civil, art. 945 Cod civil, art. 562 alin. 2 teza I Cod civil, art. 921 lit. C Cod civil, art. 941 alin. 2 si 3 Cod civil. 


Pe de alta parte, dispozitiile Legii zootehniei nr. 32/2019, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt aplicabile si activitatii chinologice, asa cum prevad in mod expres dispozitiile art. 2 din acest act normativ, deci inclusiv cainilor si ocupatiei de Crescator de caini (cod 516406). 

In aceste conditii, va informam ca potrivit dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Legea zootehniei nr. 32/2019, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele fizice si juridice care efectueaza monte in scopul comercializarii tuturor sau a unora dintre pui, ori cele care utilizeaza material seminal recoltat de la cainii proprii in vederea realizarii montelor naturale si a insamantarilor artificiale sau in vederea instrainarii materialului seminal recoltat (proaspat sau congelat) sunt considerate drept „crescatori de animale” (de caini, in cazul de fata).


De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 6 alin. 3, art. 8 alin. 2, art. 10, art. 11, art. 25 alin. 1 si 3 din Legea zootehniei nr. 32/2019, cu modificarile si completarile ulterioare, crescatorii de caini (in cazul de fata) au urmatoarele obligatii generale: 

sa respecte legislatia privind protectia mediului si normele sanitar-veterinare in vigoare, in alegerea sistemelor de crestere si a tehnologiilor de exploatare; 


sa identifice si sa inregistreze cainii, conform legislatiei in vigoare; 


sa respecte prevederile legislatiei Uniunii Europene si nationale privind alimentatia cainilor; 


sa respecte aplicarea normelor sanitar-veterinare privind protectia si bunastarea cainilor si de zooigiena, 


sa utilizeze rational materialul de reproductie ameliorat genetic, in scopul reluarii ciclurilor de productie si al transmiterii progresului genetic rapid si eficient, prin oricare dintre sistemele de reproductie prevazute de acest act normativ. 


Crescatorii de caini au si obligatia respectarii dispozitiilor Legii privind protectia animalelor nr. 205/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, in special in ceea ce priveste asigurarea bunastarii cainilor si neaplicarea de rele tratamente sau de acte de cruzime asupra cainilor. 

In concordanta cu dispozitiile legislatiei nationale si comunitare privind protectia consumatorilor si in special potrivit dispozitiilor art. 21 – 26 din OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, cu modificarile si completarile ulterioare si tinand cont de calificarea juridica a cainilor drept bunuri mobile, crescatorii de caini au obligatia informarii cu privire la caracteristicile produselor si serviciilor oferite, care in cazul cainilor sunt: 

− produse chinologice: puii obtinuti din monte si materialul seminal recoltat de la cainii proprii, 


− servicii chinologice: realizarea montelor controlate (naturale sau insamantari artificiale) intre caini si recoltarea materialului seminal in vederea realizarii montelor naturale si a insamantarilor artificiale. 


In concret, pentru produsele chinologice, aceasta obligatie de informare trebuie sa acopere preturile, durata medie de viata, principalele caracteristici zootehnice si calitative, riscurile previzibile, contraindicatii, certificatul si termenul de garantie, precum si modalitatile de inlocuire a cainilor inauntrul si in afara termenului de garantie in cazul in care acestia nu corespund specificatiilor si declaratiei de conformitate, inclusiv modalitatile alternative si legale de solutionare a litigiilor. 

Pentru serviciile chinologice, obligatia de informare trebuie sa acopere categoria calitativa, timpul de realizare, termenul de garantie, tarifele, riscurile previzibile si, dupa caz, declaratia de conformitate, precum si modalitatile de refacere a serviciilor inauntrul si in afara termenului de garantie, inclusiv modalitatile alternative si legale de solutionare a litigiilor.


In plus, crescatorii de caini au si obligatia autorizarii din punct de vedere sanitar-veterinar a unitatii de reproductie (canisa), in conditiile Normei Sanitare Veterinare aprobate prin Ordinul ANSVSA nr. 10/2024, cu modificarile si completarile ulterioare. 

Conform dispozitiilor art. 11 din Ordinul comum MAI si ANSVSA nr. 523/31 din 08.07.2008, cu modificarile si completarile ulterioare, crescatorii de caini (in cazul de fata) au obligatia de a inmana cumparatorului instructiuni scrise cu privire la nevoile etologice, fiziologice, de protectie si de bunastare ale cainelui instrainat. 

Pe de alta parte, desi Asociatia Chinologica Romana recunoaste calitatea oricarui caine de a fi un excelent companion si ajutor al omului, aducand acestuia liniste, bucurie, companie de buna calitate si ajutor in viata cotidiana, inclusiv suport emotional, ghidaj pentru persoanele cu dizabilitati, paza persoanelor, imobilelor si a animalelor etc., va informam ca in egala masura Asociatia Chinologica Romana este adepta inlaturarii suferintelor cainilor si a protejarii sanatatii publice prin controlul populatiei de caini fara stapan, realizate prin adoptarea si implementarea masurilor de: 

informare a cetatenilor cu privire la conditiile de crestere si ingrijire a cainilor proprii, inmultirea si abandonul acestora; 


sterlizare a cainilor fara valoare chinologica, 


crestere doar a cainilor cu valoare chinologica. 


In acest context, va aducem la cunostinta ca pe langa obiectivul constand in schimbarea perceptiei opiniei publice si modificarea legislatiei romanesti in vigoare astfel incat cainii sa fie considerati fiinte vii inzestrate cu sensibilitate, asa cum se prevede in art. 13 din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene, scopul principal al Asociatiei Chinologice Romane este cel al cresterii si bonitarii stiintifice a cainilor cu valoarea chinologica, adica a cainilor de rasa pura si a cainilor utilitari, in concordanta cu regulamentele proprii si cele ale Federatiei Chinologice Internationale la care Asociatia Chinologica Romana este afiliata. 

Iata de ce, va informam ca marea majoritate a prevederilor legale mentionate mai sus ce privesc crescatorii de caini au fost deja implementate in actualele regulamente ale Asociatiei Chinologice Romane, in concordanta cu regulamentele Federatiei Chinologice Internationale, inclusiv formarea initiala si continua a crescatorilor de caini ce actioneaza sub coordonarea chinologica a Federatiei Chinologice Internationale si a Asociatiei Chinologice Romane, astfel incat sa se asigure o cunoastere aprofundata si o implementare corecta si de lunga durata a masurilor de crestere si bonitare stiintifica si a masurilor de asigurare a bunastarii cainilor cu valoare chinologica. 

In egala masura insa, apreciem astfel ca este necesar ca cetatenii Romaniei si in special cei care actioneaza in domeniul chinologic sa fie corect si transparent informati de catre autoritatile si institutiile publice cu atributii in domeniul chinologic si de catre organizatiile


non-guvernamentale cu scopuri si obiective in acest domeniu, ca introducerea ocupatiei Crescator de caini (cod 516406) in Clasificarea Ocupatiilor din Romania, NU creeaza o obligatie legala de certificare prin cursuri autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale sau de Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru exercitarea acestei ocupatii. 

In acest sens, precizam ca potrivit dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 76/2002, Clasificarea Ocupatiilor din Romania este un “sistem de identificare, ierarhizare, codificare a ocupatiilor din economie, care se elaboreaza de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale in colaborare cu institutul National de Statistica, cu alte ministere si institutii publice interesate si se aproba prin hotarare a Guvernului.” 

Clasificarea Ocupatiilor din Romania este deci exclusiv un nomenclator de evidenta si clasificare a ocupatiilor practicate in economia nationala, NU o cerinta de calificare obligatorie 

In schimb, obligatia de formare si calificare exista doar pentru profesiile explicit reglementate prin Legea nr. 200/2004, privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare. 

Intr-adevar, conform dispozitiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 200/2004 “activitatea profesionala reglementata reprezinta activitatea profesionala pentru care accesul sau exercitarea in Romania este conditionata, direct sau indirect, in conformitate cu legislatia romana in vigoare, de detinerea unui document care sa ateste nivelul de formare profesionala”, iar potrivit dispozitiilor art. 3 alin. 2 din acelasi act normativ “Lista profesiilor reglementate in Romania este prevazuta in anexa nr. 2”

Constatam astfel ca nici ocupatia Crescator de caini (cod 516406) si nici ocupatiile de Coafor canin (cod 516402), Instructor dresaj caini ghizi (cod 516403), Dresor caini (cod 516404) si Ingrijitor caini (cod 516405) NU se regasesc in lista profesiilor reglementate din Romania prevazuta in Anexa nr. 2 la Legea nr. 200/2004, privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare. 

Fata de cele de mai sus, am constatat ca pentru ocupatiile deja existente in Clasificarea Ocupatiilor din Romania, respectiv Coafor canin (cod 516402), Instructor dresaj caini ghizi (cod 516403), Dresor caini (cod 516404) si Ingrijitor caini (cod 516405) NU exista obligativitatea urmarii si absolvirii de cursuri autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale sau de Ministerul Educatiei si Cercetarii. 

Iata de ce, in aplicarea principiilor de coerenta legislativa, avand in vedere ca ocupatia de Crescator de caini (cod 516406) se incadreaza in aceeasi categorie juridica ca cea a mai sus-mentionatelor ocupatii deja existente in Clasificarea Ocupatiilor din Romania, constatam ca pentru exercitarea acestei ocupatii NU este obligatorie urmarea si absolvirea de cursuri autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale sau de Ministerul Educatiei si Cercetarii.


Apreciem astfel ca si in privinta ocupatiei de Crescator de caini (cod 516406): 

se elimina barierele birocratice nejustificate pentru practicarea unei activitati legitime; 


se respecta principiul libertatii economice garantat constitutional; 


se asigura tratamentul egal pentru toate ocupatiile din domeniul chinologic, 


se promoveaza cresterea responsabila a cainilor. 


Pentru evitarea oricaror confuzii, pentru o corecta si transparenta informare a opiniei publice, Asociatia Chinologica Romana recomanda ca in comunicarile oficiale ale autoritatilor si institutiilor publice sa se precizeze in mod clar ca: 

− ocupatia de Crescator de caini (cod 516406), la fel ca si ocupatiile de Coafor canin (cod 516402), Instructor dresaj caini ghizi (cod 516403), Dresor caini (cod 516404) si Ingrijitor caini (cod 516405), pot fi exercitate in mod liber de catre persoanele interesate; 


NU este obligatorie absolvirea unor cursuri autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale sau de Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru exercitarea ocupatiilor de Crescator de caini (cod 516406), Coafor canin (cod 516402), Instructor dresaj caini ghizi (cod 516403), Dresor caini (cod 516404) si Ingrijitor caini (cod 516405), 

cursurile de formare/specializare initiala si continua in aceste domeniu raman o optiune recomandata pentru dezvoltarea profesionala, indiferent daca acestea sunt sau nu autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale sau de Ministerul Educatiei si Cercetarii. 


De asemenea, Asociatia Chinologica Romana recomanda: 

profesionistilor din domeniul chinologic sa inteleaga ca pot exercita legal ocupatiile de Crescator de caini (cod 516406), Coafor canin (cod 516402), Instructor dresaj caini ghizi (cod 516403), Dresor caini (cod 516404) si Ingrijitor caini (cod 516405), fara a fi obligati sa absolve cursuri autorizate oficial Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale sau de Ministerul Educatiei si Cercetarii, precum si sa inteleaga ca este extrem de utila formarea profesionala intiala si continua prin cursuri de specialitate in domeniu; 


autoritatilor si institutiilor publice cu atributii in domeniul chinologic si celor cu atributii in reglementarea ocupatiilor si/sau a formarii profesionale sa mentina aceasta abordare flexibila care permite dezvoltarea naturala a sectorului chinologic, 


furnizorilor de cursuri de formare sa ofere programe de calitate pe baza cererii de piata, nu pe baza unei obligativitati legale inexistente. 


Avand in vedere toate aspectele mai sus-prezentate, Asociatia Chinologica Romana isi reafirma pe aceasta cale angajamentul ferm pentru: 

promovarea bunelor practici in cresterea responsabila a cainilor cu valoare chinologica (caini de rasa pura si caini utilitari); 


sprijinirea crescatorilor de caini cu valoare chinologica (caini de rasa pura si caini utilitari) prin programe de formare voluntara, initiala si continua de inalta calitate; 


respectarea standardelor de bunastare animala si a legislatiei sanitare veterinare in ceea ce priveste toate ocupatiile din domeniul cresterii si ingrijirii cainilor. 


colaborarea constructiva cu toate institutiile statului si organizatiile non-guvernamentale in dezvoltarea sectorului chinologic din Romania, 


Cristian Stefanescu, 

Presedinte AChR 

(din considerente legate de protectia datelor cu caracter personal conform Regulamentului general privind protectia datelor nr. 679/2016, semnatura olografa nu va fi afisata pe site-ul oficial de internet al AChR, www.ach.ro